Mda. Foarte interesant, n-am ce spune. Cu adevărat uimitor. Au schimbat arhitectura casei şi aspectul grădinii. A, da, şi au înlocuit fântâna arteziană. Însemnul contractului se află în ochiul drept al lui Alois (punem pariu că la Claude e pe mâna stângă?). Să vedem ce mai apare în continuare. Furculiţe şi cuţite pe post de arme?! Incredibil de original. O menajeră dubioasă cu părul alb (aş râde dacă n-ar fi aşa de tragic). Claude parcă e Sebastian 2, în timp ce Alois îmi pare cu mult inferior lui Ciel; acesta din urmă nu s-ar exterioriza nicicând cum o face înlocuitorul său. Ciel n-a vărsat nicio lacrimă nici măcar atunci când a fost torturat. Iar la sfârşit ne apare un fundal pe care scrie "Kuroshitsuji", după care trânteşte cineva un "II" fix în mijlocul ecranului. Uau. Spechless.
Mi-am zis că nu voi face comparaţie şi voi lua lucrurile ca atare. Dacă va citi Crissy asta, sunt sigură că îşi va da ochii peste cap, la cât am înnebunit-o pe subiectul ăsta. Dar nu pot să mă abţin. Pur şi simplu nu pot. Mi-e ciudă. Nu ştiu pe ce sau pe cine, dar mi-e ciudă. Aproape că îmi doresc să nu fi descoperit niciodată "Kuroshitsuji".