Uite, măi, să nu spui că te-am minciunit şi că nu mă ţin de cuvânt; nici nu te ţin pe tine departe de văzul lumii, că doar trebuie să am şi eu cu ce mă lăuda, nu? XD Da, Magda, despre tine e vorba. Regret că nu am la îndemână nicio poză cu noi două, altfel aş fi folosit-o. Regret că între noi sunt 390 km şi că trebuie să mă mulţumesc cu apeluri telefonice şi amăgirea că în curând se apropie vreo vacanţă pentru a te putea vedea din nou. După cum se vede, regret cam multe. Dar nu voi regreta niciodată anii petrecuţi împreună, veşnicile ciondăneli sau "declaraţiile de dragoste" :D. Nici nu îmi amintesc acum câţi ani ne-am cunoscut. Este foarte posibil să fi fost amândouă două mogâlneţe care urcau şi coborau scările, uitându-ne urât una la cealaltă. Tu, stăpână în blocul tău, eu, în vizită la bunici. Ce copii (şi la propriu, şi la figurat) mai eram atunci! Am ajuns cu adevărat să te cunosc abia când am "aterizat" amândouă în aceeaşi clasă. Ghinionul tău a fost că, la scurt timp după, te-ai pricopsit cu mine drept colegă de bancă, până la sfârşitul liceului. Simt cum, lent dar sigur, mă cuprinde melancolia. Ce geloasă eram când stăteai în pauză cu Luisa! Ce geloasă erai când stăteam în pauză cu Alex! Parcă aud şi acum în minte vocea domnişoarei Caia, când dădeam lucrările la mate: "Herghelegiu, mută-te în altă bancă!" Sau vocea dirigintei, cu celebrele ei replici: "Gâştelor!", "Măi, pe voi de fapt vă doare unghia stângă de la piciorul drept!" sau "De ce ai cap? Ca să nu te plouă în gât, nu?".
Îmi amintesc şi orele de istorie, când Roxy şi Corina făceau baloane de săpun prin clasă şi noi ţineam mâna la gură să nu pufnim în râs. Îmi amintesc şi de profesorul de geografie care ne-a stricat lambriul şi ne uitam amândouă perplexe la el, neştiind ce să facem. Îmi amintesc în special de tine, când îmi săreai în braţe pe neaşteptate şi chicoteam în bancă de te-miri-ce.
Şi ar mai şi zilele de vară, când veneai cu Roxy la mine şi găteam tot ce găseam prin frigider (trebuie menţionată şi soneria care te-a speriat aşa de tare încât ai vrut să te ascunzi în balcon).
Şi ar mai fi şi momentele în care îţi venea să mă păruieşti pentru că aveam clonţul prea mare şi te scoteam din sărite. Şi ar mai fi multe, mult prea multe pentru a le enumera acum. Iubita mea, ce trebuie tu să ştii e că timpul trece, dar amintirile rămân. Şi noi în urma lor, pentru a ne amuza (sau plânge, după caz) de ele. Mi-ar fi imposibil să te uit vreodată. Will you... remember me? (da, da, ne uităm la film împreună ;) ).
.. ce frumos ai scris .. imposibil să nu am ochii plini de lacrimi .. mi-e dor de tine, mi-e dor de noi, mi-e dor de ţipete una la alta şi declaraţii de dragoste, vorba ta .. mi-e dor să fim colege de bancă şi vecine de bloc şi totodată mi-e dor să îţi văd mutrişoara în fiecare dimineaţă, ieşind pe uşă .. mi-e dor să îţi plimb câinele şi să latrii ca el, pentru a mă putea apropia eu de JoJo .. mi-e dor de multe împreună, însă niciodată nu ştii ce îţi rezervă viaţa şi cât de curând poţi fi alături de persoanele dragi din nou .. îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase rostite despre mine în jurnalul tău .. şi totodată îţi mulţumesc că exişti. Te iubesc cubuleţul meu de zahăr brun .. pwp dulce la tine şi abia aştept să ne revedem .. şi apropo pe final îţi dau un subiect de gândire .. ursuleţ roz, cojit pe cur :)) ..
RăspundețiȘtergere